😱😨Am servit cafea unui client obișnuit, iar brusc s-a ținut de piept și a arătat spre ceașcă: „Otravă…” După jumătate de oră eram încătușată, gândindu-mă cum să ies din această capcană și cum să găsesc adevăratul vinovat.
Totul a început în mod complet obișnuit. Lucram în această cafenea de doar câteva săptămâni — dimineți liniștite, mirosul cafelei proaspăt prăjite, zâmbetele clienților fideli. Printre ei, se evidenția un bărbat — un domn în vârstă cu maniere impecabile.
În fiecare zi ocupa aceeași masă lângă fereastră și comanda mereu același lucru: o ceașcă de cafea și un croissant. Prezența lui devenise parte din ritualul matinal — ca un clinchet ușor de porțelan sau mirosul de patiserie.
În acea dimineață, nimic nu anunța nenorocirea. I-am servit comanda obișnuită, mi-a mulțumit cu aceeași privire binevoitoare… Și câteva minute mai târziu și-a pus mâna pe piept și a căzut la pământ.
Toți am alergat spre el, cineva deja sunase la ambulanță — am crezut că e un atac de cord. Dar înainte să-și piardă cunoștința, a ridicat un deget tremurând și a arătat spre ceașcă:
— Cafeaua… este otravă…
Tăcerea ne-a paralizat. Apoi — privirile. Toate spre mine.
😱😲 După jumătate de oră eram deja în mașina poliției, cu cătușe la încheieturi. Simțeam cum lumea mea se prăbușește. Nu știam cine și de ce făcuse asta. Un lucru era clar: dacă nu refac fiecare detaliu al acelei dimineți și nu găsesc vinovatul, aceatravă nu va ucide doar pe el — mă va distruge și pe mine.
Continuarea în primul comentariu👇👇
În celulă, memoria se juca cu mine ca un vechi pick-up — fragmente din dimineață se repetau: privirea furnizorului lângă espressor, o frază scurtă a baristului, luciul de pe marginea ceștii.
Nu puteam sta pe loc așteptându-mi soarta. Printr-o fanta a grilajului l-am sunat pe Mark — prietenul meu din copilărie. I-am spus un singur lucru: „Trebuie să-ți iei locul meu… Să observi totul din interior”.
Mark a fost angajat în aceeași cafenea sub identitatea unui nou angajat și a început să observe. Doar barista și chelnerii aveau acces la espressor. Restul nici măcar nu se apropiau de tejghea.
Și dintre toți, o persoană s-a evidențiat imediat — barista pe nume Eric. Închis în sine, tensionat, privirea ca și cum ascundea ceva.
Mark a decis să acționeze cu prudență. După schimb, s-a apropiat de el:
— Ascultă, ești cam tensionat. Hai să bem ceva, relaxează-te.
Eric a ezitat, dar a acceptat. La bar, pahar după pahar, s-a destăinuit. A mărturisit că în acea zi, proprietara cafenelei, Isabella, i-a dat personal un plic mic spunând că este „un nou aromatizant pentru cafea”.
I-a poruncit să adauge puțin în ceașca clientului obișnuit și să observe reacția — ca un experiment de marketing.
Eric a ascultat ordinele, dar seara, aflând de moartea bărbatului, a realizat că plicul conținea cu totul altceva.
Când Mark a încercat să vorbeze cu Isabella cu prudență, zâmbetul ei s-a blocat.
— Dacă spui măcar un cuvânt poliției — a șoptit ea — vei dispărea mai repede decât acel bătrân.
După aceasta, puzzle-ul s-a completat. Mark a găsit în arhive articole: victima era fostul procuror Richard Grant, iar tatăl Isabelei era un ministru implicat într-un caz de corupție pe care Grant îl închisese anterior. Dar cu apariția noilor dovezi, Grant intenționa să-l redeschidă.
Moartea nu a fost un accident, ci o cafea servită cu grijă din trecut.
