Bunica mea mi-a lăsat moștenire casa de vară, dar în ultimii ani nici măcar ea nu a mai ajuns acolo și casa se afla într-o stare avansată de degradare. 🏚️ Toți din jurul meu mă sfătuiau să o dărâm și măcar să vând terenul. 🥰 Dar aveam atâtea amintiri din copilărie legate de acest loc, încât părea că acolo trăiau încă copilăria mea și sufletul bunicii mele. 💭 Pur și simplu nu puteam să fac asta. 🍰 Așa că am decis să restaurez casa, chiar dacă toți considerau această idee o nebunie și fără viitor. Dar uitați ce rezultat minunat am reușit să obțin! 👇
Când am ajuns pentru prima dată acolo după mulți ani, inima mi s-a strâns la vederea a ceea ce am găsit.
Acoperișul era distrus, pereții se închiseseră din cauza timpului, feroneria era spartă de mult timp, iar grădina în care cândva creșteau crinii preferați ai bunicii, s-a transformat într-un teren acoperit de tufișuri.
Dar, în ciuda tuturor, simțeam că această casă încă poate fi salvată.
Era mult de lucru. Mai întâi am curățat terenul de resturi și plante uscate, apoi împreună cu muncitorii am început să repar acoperișul și să întăresc pereții.
Nu a fost ușor – uneori simțeam că nu mai am putere, că ar fi fost mai bine să mă predau și să fac cum îmi recomandau alții.
Dar de fiecare dată, amintindu-mi de mirosul plăcintelor bunicii și de serile lungi de vară sub umbra stejarului bătrân, găseam în mine puterea de a merge mai departe.
După câteva luni, casa s-a transformat. Am restaurat veranda, am vopsit pereții, am înlocuit feroneria.
În grădină au înflorit din nou flori, iar în bucătărie mirosea a prăjituri proaspăt coapte.
Acum nu este doar o casă – este o bucată de amintire, un loc în care trecutul se întâlnește cu prezentul.
