Doctorul a șoptit: „Pe spatele soțului dumneavoastră se văd urme de unghii feminine”. M-am uitat la soțul meu „paralizat”, am dat încet pătura la o parte — și am rămas literalmente împietrită. 😨😱
De trei zile Marco stătea întins pe patul nostru larg în poziția unui erou tragic. Brațele întinse pe lângă corp, fața plină de suferință universală, iar pătura trasă cu grijă până la bărbie, ca și cum sub ea s-ar fi ascuns cele mai îngrozitoare răni pe care le cunoaște medicina.
— Lia, nu mai simt degetul mic de la piciorul stâng… — gemea el, iar vocea îi tremura de parcă ar fi jucat pe o scenă în fața unei săli pline. — S-a terminat totul. Cred că sunt paralizat.
— Marco, tocmai ți-ai amorțit piciorul. Stai nemișcat de aproape trei ore.
— Ai uitat cum m-am sacrificat pentru această casă? Am mutat nenorocita aceea de canapea ca să îți fie mai comod să te uiți la serial.
De fapt, cu trei zile înainte Marco doar se aplecase să ridice capacul unei sticle de bere care se rostogolise sub fotoliu.
În versiunea lui părea o faptă eroică: ca și cum ar fi salvat casa de la o catastrofă.
De atunci alergam între bucătărie și dormitor, aducând supe, perne, medicamente și ascultând răbdătoare discursurile lui dramatice despre destin și dizabilitate.
Când a venit neurologul nostru cunoscut, doctorul Daniel, Marco și-a intensificat imediat jocul: a gemut mai tare, și-a dat ochii peste cap și chiar a încercat să imite tremurul picioarelor. Examinarea nu a durat mult. Reflexele erau perfecte.
— Întoarceți-vă pe burtă, — a spus calm medicul.
După un minut doctorul s-a oprit brusc, s-a aplecat mai aproape și a trecut cu degetul pe spatele lui. Apoi și-a scos ochelarii, iar pe fața lui a apărut o expresie ciudată — un amestec de jenă și surpriză.
— Lia, poți veni un moment? — a spus încet. — Să lăsăm pacientul să se odihnească.
Am ieșit în bucătărie și am închis ușa.
Inima mea a început să bată mai repede.
— Ei bine? — am întrebat. — Este grav?
Medicul a oftat.
— Din punct de vedere medical totul este simplu, — a spus el. — O ușoară inflamație a mușchiului, nimic grav. Dar există un… detaliu.
Și-a coborât vocea aproape până la o șoaptă:
— Pe spatele soțului dumneavoastră sunt urme lungi și adânci foarte caracteristice.
— Urme de cădere?
— Nu… mai degrabă urme de pasiune… mai exact de unghii feminine.
M-am uitat încet la mâinile mele — unghii scurte, fără lac, aspre de la bucătărie și muncă.
Și în acel moment din dormitor s-a auzit brusc vocea lui Marco… 😰
Continuarea în primul comentariu.👇👇
Am inspirat încet, încercând să-mi păstrez fața calmă. În interior totul începea deja să se transforme într-o imagine neplăcută, dar perfect clară.
— Mulțumesc, domnule doctor Daniel, — am spus încet. — Se pare că tratamentul chiar începe deja.
Când m-am întors în dormitor, Marco stătea întins exact ca înainte — cu expresia unui martir și cu gura ușor întredeschisă. Când m-a văzut, a gemut imediat mai tare.
— Lia… cred că durerea se intensifică… Probabil voi avea nevoie de încă câteva zile de odihnă totală.
M-am apropiat, am luat un scaun și m-am așezat liniștită în fața patului.
— Surprinzător, — am spus blând. — Doctorul susține că peste câteva zile vei fi complet sănătos.
Marco s-a încordat vizibil.
— Serios? — a întrebat cu prudență.
Am zâmbit ușor și am ridicat încet de pe podea telecomanda pe care el „nu putea” să o ajungă. Apoi, la fel de calm, am tras pătura în jos, descoperindu-i spatele.
— Doar că există un mic detaliu, Marco… — am spus aproape tandru. — Doctorul s-a interesat foarte mult de zgârieturile de pe spatele tău. Lungi. Adânci. Feminine.
Pentru o secundă în cameră s-a lăsat liniștea.
Și s-a întâmplat un adevărat miracol: omul care timp de trei zile nu-și simțea picioarele s-a ridicat brusc în șezut pe pat.
M-am uitat la el în tăcere.
— Se pare că, — am spus încet, ridicându-mă, — medicina a demonstrat din nou astăzi eficiența ei.
Mai ales atunci când diagnosticul îl pune adevărul.
