După câteva luni de relație, am rămas însărcinată și i-am spus iubitului meu — dar condiția lui m-a lăsat fără cuvinte.
😨 După câteva luni de relație, am rămas însărcinată și i-am spus celui pe care îl iubeam. Mi-a spus că este de acord să păstrăm copilul — și aproape am răsuflat ușurată… până când i-am auzit condiția.
Eram împreună de jumătate de an. Îmi plăcea de el — nu ca de un erou de roman, ci ca de un om lângă care mă simțeam liniștită și în siguranță. Dar viața a decis altfel. Totul s-a întâmplat brusc — întârzierea, testul, cele două liniuțe. Nu era în planurile mele și îmi era foarte frică.
Mult timp nu am avut curajul să-i spun. Îmi imaginam diferite reacții — confuzie, furie, poate chiar fugă. Dar când în sfârșit am inspirat adânc și am spus: „Sunt însărcinată…” — m-a privit calm și a spus:
„Un copil este o binecuvântare. Îl putem păstra, dar am o condiție.”
Pentru o clipă m-am simțit ușurată. Chiar am crezut că putem avea un viitor împreună. Dar apoi a adăugat o frază care a distrus totul. După cuvintele lui, am rămas fără glas — nu-mi venea să cred ce aud. Acum nu mai știu dacă vreau cu adevărat să fiu mamă…
👉 Continuarea — în primul comentariu…
Când în sfârșit a spus că este de acord să păstrăm copilul, aproape am simțit o ușurare… până când am auzit condiția.
„După ce se naște copilul, îl va lua mama mea. Va crește în familia noastră.”
La început nu am înțeles sensul — apoi m-a trecut un fior rece. Asta însemna că nu avea nicio intenție să întemeieze o familie cu mine. Nici măcar nu avea încredere în mine ca mamă a propriului său copil.
Tot ce am crezut în aceste luni s-a prăbușit. Cuvintele lui nu sunau a grijă — ci a sentință. Am înțeles brusc: voia un copil, dar fără mine. Voia control, nu dragoste.
Și acum mă uit la reflexia mea și mă întreb — oare chiar vreau să fiu mamă, dacă pentru asta trebuie să trec prin umilință și singurătate?
