😵😲 Credeam că cumpăr gunoi vechi, dar când am văzut ce era înăuntru, lacrimile mi-au curs singure pe obraji.
Sâmbătă dimineața era gri și liniștită — una dintre acele dimineți în care orașul pare să încetinească și aerul miroase a praf și amintiri. Rătăceam fără țintă până am observat o placă decolorată la o casă veche:
«Reduceri — totul trebuie să plece».
Pe mese era de toate — cărți, figurine de porțelan, fotografii decolorate. Totul părea inutil, dar cumva viu.
Și brusc am văzut-o — o valiză de piele uzată. Maro, cu catarame zgâriate și literele E.R. gravate într-un colț. Mirosea a vechime, ploaie și ceva familiar.
— Cinci euro dacă o iei — spuse o femeie în vârstă fără să ridice privirea.
Am dat din cap, fără să negociez. Nu știu de ce. Pur și simplu… am vrut-o.
😲 😨 Acasă am pus valiza pe masă. Cataramele au făcut clic și eu… am plâns.
Lacrimile mi-au curs singure pe obraji când am văzut ce era înăuntru.
👉 Continuarea poveștii — în comentarii.
Acasă am pus valiza pe masă. Cataramele au făcut clic și eu… am plâns.
Lacrimile mi-au curs singure pe obraji când am văzut ce era înăuntru.
La fund erau scrisori legate cu o panglică albastră decolorată. Hârtia era îngălbenită, dar scrisul surprinzător de ordonat, ca și cum ar fi fost scris ieri. Am desfăcut panglica — și prima scrisoare a început să tremure în mâinile mele.
«Draga Elena… dacă citești asta, înseamnă că nu m-am întors…»
Am rămas blocat. Fiecare cuvânt răsuna în pieptul meu ca un ecou. Erau scrisori de soldat, scrise în timpul războiului — scrisori care, se pare, nu au ajuns niciodată la destinatar.
Între pagini era o fotografie: un tânăr în uniformă zâmbind unei femei care ținea un copil în brațe. Pe verso — «Iunie, 1944».
Am stat jos, incapabil să respir, simțind că ating sufletul altcuiva.
Acea piele a valizei, acele plicuri îngălbenite — totul era impregnat de dragoste, teamă și credință.
Am pus totul înapoi cu grijă, ca și cum m-aș fi temut să distrug timpul.
Cinci euro pentru o amintire care valora o viață întreagă.
Acum valiza stă pe raftul meu — ca amintire că nimic din ce este omenesc nu dispare.
