😧😨 După orfelinat, m-am bucurat chiar și de această casă pe jumătate dărâmată — mai bine decât să dorm pe stradă. Dar bucuria a dispărut în clipa în care, noaptea, au început să se audă sunete ciudate.
Împlinisem optsprezece ani, iar la orfelinat mi-au spus: „Ești adult, descurcă-te singur.” Buzunarul gol, nimeni lângă mine. Mergeam fără țintă, până când am dat peste o casă părăsită la marginea orașului.
Era rece și aproape ruinată, dar pentru mine părea un lux — măcar o protecție împotriva străzii. Am aruncat rucsacul pe o saltea veche și aproape imediat am adormit, gândindu-mă că măcar acum aveam unde să mă ascund.
😱😵 M-am trezit din cauza unui sunet. Era slab, dar a alungat somnul pe loc. Nu înțelegeam ce era, dar corpul mi s-a înțepenit, inima îmi bătea atât de tare încât părea că vrea să iasă din piept. Respirația mi-a devenit grea, iar întunericul din jur părea să se îngroașe. Apoi am văzut brusc de unde veneau acele sunete — și am fost îngrozit 😱
Continuarea — în primul comentariu 👇
Primul meu gând a fost să fug din acea casă și să nu mă mai întorc niciodată. Inima îmi bătea nebunește, mâinile îmi tremurau. Dar m-am oprit. Am decis — destul cu frica. Trebuia să înțeleg ce este acel sunet și de unde vine.
M-am apropiat încet de camera alăturată și am privit înăuntru. Acolo, pe podea, strânși unul în altul, stăteau o femeie și un copil. Fețele lor erau înspăimântate, ochii larg deschiși de frică.
— Nu vă fie teamă, — am spus încet. — Voiam doar să găsesc un loc unde să dorm peste noapte.
Și s-a dovedit că și ei căutau un adăpost pentru noapte. Fuceau din calea soțului, a violenței, a fricii.
M-am uitat la ei și am înțeles brusc: există alții, și mai neajutorați. Și poate acum era rândul meu — nu doar să mă tem pentru mine, ci să-i protejez pe ei.
Casa nu mi s-a mai părut goală. A devenit un loc unde frica și singurătatea se întâlnesc cu speranța.
