Făceam cumpărături la supermarket când, brusc, o femeie înaltă s-a năpustit asupra mea — strigând că încerc să-i fur toate produsele.
😨😲 Făceam cumpărături liniștită, așezând cu grijă produsele în coșul meu. Mă strecuram printre rafturi, când am simțit o mișcare bruscă lângă mine. O femeie înaltă s-a aruncat asupra mea, trăgând de coșul meu și țipând că încerc să-i fur cumpărăturile.
Am rămas împietrită, neștiind ce să spun. Am încercat să-i explic că este coșul meu, că toate produsele îmi aparțin. Dar vocea ei tăia aerul, iar oamenii din jur s-au oprit, privindu-ne cu reproș.
Oamenii șușoteau, iar câteva secunde mai târziu, au apărut agenții de pază, apropiindu-se de noi.
Toate privirile erau îndreptate spre mine, spre acuzațiile ei țipate. Încercam să rămân calmă, explicând că este coșul meu. Dar mulțimea deja mă privea cu suspiciune. Femeia continua să strige, trăgând coșul spre ea.
Și atunci s-a întâmplat ceva incredibil. Brusc, coșul din mâinile ei s-a rupt, iar toate produsele s-au împrăștiat pe podea: fructele s-au rostogolit, ambalajele s-au împrăștiat, sucurile s-au spart. Femeia a rămas nemișcată, cu gura deschisă, iar eu stăteam șocată, nevenindu-mi să cred ce văd.
O clipă de liniște… și toți cei din jur, inclusiv agenții de pază, au rămas nemișcați, neștiind unde să se uite. Nicio acuzație, niciun strigăt — doar haosul cumpărăturilor împrăștiate și uimirea de pe fețele tuturor.
😱😵 În acel moment, femeia a spus ceva și mai ciudat și mai șocant decât comportamentul ei anterior.
(Continuarea în primul comentariu 👇👇)
Îmi adunam deja produsele când am observat că femeia stătea lângă mine și părea că începe să-și dea seama de greșeală. S-a uitat la coșul meu, apoi la produsele împrăștiate. Deodată, chipul ei s-a schimbat — ca și cum ar fi înțeles că nu era coșul ei.
Dar în loc să-și ceară scuze, a continuat să țipe: „De ce ții coșul meu? De ce nu mi-l dai înapoi?” Am încercat să-i explic că este al meu, că s-a înșelat.
— „Nu, tu ai încurcat totul!” — striga ea. — „Doar am pus produsele mele în coșul tău!”
Oamenii din jur au început să șușotească, unii s-au dat înapoi. Stăteam acolo, ținându-mi cumpărăturile, fără să știu ce să mai spun.
Agenții de pază s-au apropiat, încercând să o liniștească, dar ea continua să țipe și să dea din mâini.
În cele din urmă, unul dintre paznici i-a luat brațul și i-a spus:
— „Vă rog să vă calmați și să veniți cu mine.”
S-a împotrivit câteva secunde, apoi, mormăind și continuând să mă acuze, a fost scoasă din magazin.
Am rămas în mijlocul culoarului, adunând ultimele produse, simțind un amestec de ușurare și oboseală. Oamenii s-au împrăștiat, dar șoaptele au rămas mult timp în aer.
