😲În parc, un băiețel a scris pe furiș un singur cuvânt în palma mâinii, în timp ce îngrijitoarea lui era absorbită de telefon. Apoi s-a îndreptat hotărât spre ghicitoarea așezată pe o bancă.
😵💫Pe mână, scris cu roșu, era un singur cuvânt…
Ghicitoarea, o femeie de vreo patruzeci de ani, încremeni. Un fior rece îi străbătu șira spinării, de parcă cineva ar fi turnat apă înghețată peste ea. Ochii i s-au mărit, buzele i-au tremurat.
Băiatul o privea în tăcere, cu o curiozitate gravă.
– „De unde… de unde știi asta?” – șopti femeia, aplecându-se spre el.
Continuarea în primul comentariu 👇
Cu vârful degetelor, ea trecu ușor peste cuvântul scris, fără să-l atingă, de parcă se temea că ar putea dispărea.
– „Îmi aduci aminte de mama mea,” spuse băiatul încet. „Ai aceeași pată pe obraz.”
Femeia privi în jur, neliniștită. La câțiva metri, îngrijitoarea stătea încă absorbită de telefon, în fața unui stand cu înghețată.
– „Cum te cheamă, dragule?” – întrebă ea cu voce joasă.
– „Leo. Dar mama îmi spunea mereu Leon.”
Femeia își duse mâna la gură, încercând să-și ascundă emoția. Lacrimile i se adunau în ochi.
– „Și tatăl tău?” – întrebă cu un firicel de voce.
– „Nu am un tată adevărat. Doar pe Thomas, tatăl vitreg. Nu-mi place de el. Țipă mereu și nu vrea să-mi spună unde e mama. Tu ești ghicitoare… Poți tu să-mi spui unde este?”
Femeia se așeză în genunchi, privindu-l direct în ochi. Studia fiecare trăsătură a chipului lui, de parcă voia să-l memoreze pentru totdeauna.
– „Nu sunt o adevărată ghicitoare, Leon… eu sunt–”
– „Leo! Ce faci acolo?!” – vocea îngrijitoarei îl făcu să tresară.
Femeia își trase instinctiv eșarfa peste față.
Îngrijitoarea se apropie rapid, vizibil iritată.
– „Ți-am spus să nu vorbești cu străinii! Vino imediat!” – Îi apucă mâna și îl trase spre ea.
– „Dar ea știe ceva despre mama mea!” – strigă băiatul, încercând să scape.
– „Destul cu prostiile!” – îl certă. – „Știi bine ce s-a întâmplat ultima dată când ai vorbit despre mama ta!”
Ghicitoarea făcu un pas înainte.
– „Vă rog, așteptați un moment,” spuse calm. – „Doar mi-a pus o întrebare. Este normal ca un copil să caute răspunsuri.”
Îngrijitoarea o privi suspicios – și apoi se albi la față. Mâna îi tremura când scoase telefonul și formă un număr.
– „Thomas… avem o problemă. Cred că e chiar ea. Da, sunt sigură. În parc, lângă cortul circului.”
Femeia înțelese imediat. Fără să ezite, îl luă pe Leon de mână.
– „Hai, dragul meu. Trebuie să plecăm!”
Au dispărut printre corturi și standuri, înainte ca îngrijitoarea să poată reacționa.
Se mișcau rapid printre oameni, femeia strângându-i bine mâna. Deși confuz, Leo simțea că putea avea încredere în ea.
– „Cine ești tu?” – întrebă el, abia respirând.
– „Sunt Julia, Leon. Mama ta.”
Leo se opri brusc.
– „Mama mea? Dar… Thomas a spus că ai plecat.”
Julia îngenunche, lacrimile străluceau în ochii ei – lacrimi de durere, dar și de iubire.
– „N-aș fi plecat niciodată de bunăvoie. M-a forțat. M-a amenințat că-ți face rău dacă nu dispar.”
– „Dar… de ce nimeni nu te-a crezut?”
– „Am mers în instanță. Dar el a prezentat acte false. A spus că sunt instabilă psihic. Nimeni nu m-a ascultat.”
Leo o privi în tăcere. Ochii lui încercau să înțeleagă totul.
– „Am aflat că veniți azi. M-am deghizat, doar ca să te văd. Nu mi-am imaginat că o să pot vorbi cu tine…”
– „Julia!” – strigă o voce de bărbat din apropiere. Un bărbat înalt cu păr creț se apropia, urmat de alți doi.
– „E Alex, iubitul meu. Ne ajută. Repede!”
Au alergat spre o dubă parcată la ieșirea din parc.
– „Îngrijitoarea l-a sunat pe Thomas,” spuse Julia, urcând. – „Va fi aici în curând.”
– „Avem toate documentele,” spuse Alex, avocatul. – „Rapoarte medicale, mărturii, înregistrări cu amenințările lui. Mergem direct la poliție.”
Leo se cuibări în brațele mamei. Încă confuz, dar liniștit. Se simțea în siguranță.
– „Deci nu m-ai părăsit niciodată?” – întrebă încet.
Julia îl strânse tare și îl sărută pe frunte.
– „Niciodată, dragul meu. Îți amintești de cartea cu elefantul care își căuta puiul?”
Leo încuviință. – „Da… Cel care a mers prin toată jungla ca să-l găsească.”
– „Așa am mers și eu după tine. Și acum te-am regăsit.”
Duba a pornit. Leo își regăsise mama. Nu mai era pierdut.
Pe palma lui strălucea în continuare un singur cuvânt: „MAMA” – și universul îi răspunsese.
