😲😱 O clientă și-a lăsat geanta la casă și a plecat la bancomat. După o oră, dinăuntru s-au auzit sunete ciudate — am deschis-o și am încremenit de groază.
Lucrez ca vânzătoare într-un magazin obișnuit. În ziua aceea totul mergea liniștit până a apărut ea — o femeie elegantă, cu un zâmbet politicos și un privire sinceră. A cumpărat câteva lucruri mărunte și, chiar înainte să iasă, a lăsat la casă o geantă mare din piele:
— Domnișoară, puteți s-o supravegheați un minut? Bancomatul e chiar lângă, mă întorc imediat.
Eu, naiva, am acceptat. La început nici nu m-am gândit — se mai întâmplă.
Dar a trecut o oră. Apoi încă una.
Între timp, prin minte mi-au trecut toate poveștile înfricoșătoare din știri: crime, oameni nevinovați prinși în necazuri. Priveam geanta cu neliniște și mă gândeam serios să sun la poliție.
Și deodată — un sunet.
Am încremenit. Inima îmi bătea cu putere. Geanta s-a mișcat din nou și s-a auzit același zgomot.
Degetele îmi tremurau atât de tare încât abia am reușit să prind fermoarul. Curiozitatea se amesteca cu panica: dacă era ceva periculos? Dar sunetele deveneau tot mai clare.
😨😨 Mi-am făcut curaj. Am deschis geanta — și lumea a dispărut pentru o clipă.
Continuarea în primul comentariu👇👇👇
Dar în locul pericolului așteptat, înăuntru erau cinci pisoiași adormiți! Mici, slăbuți, lipiți unii de alții.
Aveau ochii lăcrimoși, blănița murdară și mieunau încet — probabil stătuseră acolo toată jumătatea de zi.
La început am vrut să o blestem pe femeia cu haină de blană care îi lăsase așa mult, dar apoi am simțit un val de responsabilitate.
Le-am găsit puțină mâncare, am făcut un „pat” dintr-o cutie de carton și le-am pus haina mea de lucru. Pisoiașii s-au cuibărit și au început să toarcă ușor, de parcă îmi mulțumeau.
Acasă am câini, deci nu-i puteam păstra, dar nici să-i las pe stradă nu puteam.
Soluția a venit repede: am sunat la un centru de îngrijire a animalelor, sperând că îi vor primi și îngriji până le vor găsi un stăpân adevărat.
Privind acele mici ghemotoace de blană adormind în curtea din spatele magazinului, pentru prima dată în ziua aceea m-am simțit ușurată. Dar undeva în mine știam: povestea nu se terminase încă…
