Mamă ne-ai putea ajuta puțin cu suport financiar pentru a rezolva niște probleme legate de casă?

Bebeluși drăguți

— Mamă, ne-ai putea ajuta puțin cu suport financiar pentru a rezolva niște probleme legate de casă? — întreba blând Elina, — altfel s-ar putea să fim nevoiți să ne mutăm la tine.

Am simțit o strângere în piept — a fost picătura care a umplut paharul. 😞

Nu am răspuns imediat. Am tăcut mult timp, ani întregi.

Ascultam, suportam, ajutam. Pentru că sunt mamă. Pentru că sunt bunică. Pentru că „dacă nu eu, atunci cine?”. Părea că dacă îi susțin, dacă nu îi las să cadă, totul se va aranja, vor găsi stabilitate și vor învăța să fie independenți.

Dar cu timpul am înțeles: nu eram doar un sprijin — devenisem cineva pe care se bazează prea mult. Fără mine nu înaintează, nu învață, nu cresc. S-au obișnuit să se bazeze pe mine. Și eu… de mult timp am încetat să-mi trăiesc propria viață.

Apoi a venit acel apel. O nouă cerere. Nu o cerere simplă, ci o insistență. Am simțit cum mi se strâng degetele și inima devine grea.

A fost picătura care a umplut paharul. Continuarea în comentarii ⤵️⤵️⤵️

Mamă ne-ai putea ajuta puțin cu suport financiar pentru a rezolva niște probleme legate de casă?

— Elina, — am spus calm — nu pot să-ți trimit bani. Și nu veți veni să locuiți cu mine. Nu am nici mijloacele, nici dorința de a fi pentru voi un sprijin constant la care apelați de fiecare dată când întâmpinați dificultăți.

Pauză. Apoi țipete. Acuzații. Lacrimi.

Am închis telefonul.

Și apoi… am plecat la mare. Într-un mic orășel spaniol la care visam de mult timp. Am cumpărat bilet, am rezervat hotelul. Fără planuri, fără așteptări. Doar eu, sunetul valurilor și o cafea pe terasă la apus.

O săptămână mai târziu am primit o scrisoare de la nepotul meu. Nu de la Elina — de la el. Scria că îi este dor de mine. Că își amintește când făceam prăjituri și când îl învățam să deseneze.

Mamă ne-ai putea ajuta puțin cu suport financiar pentru a rezolva niște probleme legate de casă?

Că i-a cerut mamei să nu mai țipe la mine. Această scrisoare am printat-o și o păstrez în portofel până azi.

Nu m-am întors împotriva familiei mele. Pur și simplu m-am ales pe mine însămi.

Pentru că a fi mamă nu înseamnă să te sacrifici complet. A fi bunică nu înseamnă să fii un bancomat non-stop.

Acum trăiesc mai liniștit și mai în pace — în sfârșit pentru mine. Și știți ceva? Sunt fericită.

Evaluează acest articol
Vă rugăm să împărtășiți această postare cu familia și prietenii dvs.!
Foarte Interesant