😲😵 Șoferul a început să-mi facă complimente și să mă invite la o întâlnire. I-am arătat burta, surprinsă, dar ceea ce mi-a răspuns m-a lăsat fără cuvinte.
După o nouă consultație, mă întorceam acasă — medicul spusese că totul merge perfect și că, peste zece zile, îmi voi vedea în sfârșit copilul. Eram fericită — în cap îmi zburau nume, scutece, leagănul…
Și deodată — un scârțâit de frâne. O mașină s-a aliniat lin lângă mine, iar din fereastră s-a auzit o voce măgulitoare:
— Domnișoară, știți că, privită din spate, semănați cu un tablou de Renoir?
Am clipit. Poate nu vorbea cu mine? M-am uitat în jur — nimeni. Am înțeles: vorbea chiar cu mine, o viitoare mamă în luna a noua.
I-am arătat cu surprindere verigheta. El doar a zâmbit șiret. Atunci, pe jumătate în glumă, m-am întors într-o parte, ca să-i fie clar că am o burtă mare. Luna a noua, totuși!
Dar în loc să plece, a zâmbit și mai larg:
— Și ce dacă? Mergem la o întâlnire?
Nu știam dacă să roșesc sau să mă supăr. Sincer, undeva adânc în mine am simțit chiar o mică plăcere… cineva încă mă vedea ca femeie, nu doar ca „viitoare mamă”! Dar am răspuns ferm:
— Nu vedeți că sunt însărcinată? Peste zece zile nasc!
😯😱 El a mijit ochii, s-a uitat drept la burta mea și a spus o frază care aproape că mi-a făcut florile să-mi scape din mâini. Clipeam, neînțelegând dacă am auzit bine sau doar mi s-a părut…
Continuarea în primul comentariu…👇👇👇
În cele din urmă părea că a observat burta mea. Am gândit: „Gata, acum își cere scuze și pleacă.”
Dar în loc de asta, părea că simte ceva în aer, ceva ce nu înțelegea imediat…
A ridicat din umeri, s-a scărpinat în cap și a spus încet:
— Deci… peste zece zile…
Am tresărit ușor, așteptându-mă să spună ceva imposibil.
Apoi a adăugat, parcă vorbindu-și sieși:
— De fapt… nu, mai bine peste cincisprezece zile. Va fi mai liniștit.
Apoi s-a uitat la mine, ca și cum tocmai ar fi luat o decizie, și cu un zâmbet ușor a spus direct:
— Ei bine… atunci peste cincisprezece zile. Ce zici?
Am rămas acolo, uimită și nevenindu-mi să cred. Râsul era pe punctul de a-mi scăpa, în timp ce gândeam: „Serios, chiar mi se întâmplă mie asta?!”
