A salvat o lupoaică înfometată… Un an mai târziu, pădurea i-a întors gestul de o sută de ori. 🐺
John, un bărbat singuratic și retras, și-a găsit refugiul în pădurile înzăpezite ale munților. 🌲 Acolo, departe de agitația oamenilor, simțea că e, în sfârșit, acasă. 🐾 Într-o dimineață, urmărind urme proaspete de animale, a dat peste o siluetă întinsă la pământ.
Când s-a apropiat destul, s-a oprit brusc. Era un lup… Citește în comentarii👇👇👇👇
Era o lupoaică, atât de slabă încât îi puteai vedea oasele. Blana ei era murdară și încâlcită. Dar ochii… îi străluceau ciudat. Nu era frică, nici agresivitate. Doar durere.
John s-a aplecat încet. A scos din rucsac o bucată de carne uscată — ultima pe care o avea. A așezat-o cu grijă la câțiva centimetri de ea. Lupoaica, suspicioasă, a mirosit și apoi a mâncat. Încet, în liniște.
— „Și tu meriți o a doua șansă”, a șoptit el.
Apoi a plecat, crezând că ea va dispărea pentru totdeauna.
Un an mai târziu…
John s-a întors în acea parte a pădurii, fără un scop anume. Poate din nostalgie. Liniștea era calmă, până când un șoaptă ciudată i-a spus:
— John…
S-a oprit. Nu era nimeni în jur. Deodată, dintre copaci a apărut o siluetă: o lupoaică impunătoare, cu o blană strălucitoare.
S-a apropiat fără zgomot, cu aceeași privire intensă. Curând, au apărut și alți lupi în jur. O haită. Dar niciunul nu a fost ostil.
În mintea lui, vocea a revenit:
— Ai salvat-o. Acum e rândul tău să fii protejat.
John a căzut în genunchi, copleșit de emoție. Atunci a înțeles: natura, dacă o respecți, știe să răsplătească cele mai pure gesturi.
