😨😲 Mă pregăteam să plec la serviciu — dimineața era ca toate celelalte: cafea, mișcări grăbite, agitația obișnuită. Am întins mâna spre pantofi… și deodată am simțit că ceva se mișca în interior.
La început am crezut că a căzut din greșeală un cercel sau o cheie, dar sunetul era ciudat — ușor, viu.
M-am aplecat, am scuturat cu grijă pantoful — și dinăuntru, ca dintr-o adâncime neagră, a ieșit un șarpe. Subțire, lucios, cu ochi verzi care se uitau direct la mine. Nu a atacat — s-a strecurat lin sub dulap și a dispărut.
Am sărit îngrozită și am rămas încremenită, incapabilă să mă mișc. Toate ferestrele erau închise, ușa încuiată. De unde venise?
Mai târziu, când l-au prins, specialistul a spus că era „doar un șarpe de apă obișnuit”. Dar nu puteam uita privirea lui rece și sunetul șuierat.
A trecut o săptămână. Am decis să arunc acei pantofi, ca să uit pentru totdeauna acea groază. Dar când am luat cutia în mâini și m-am uitat înăuntru — mi s-a tăiat respirația.
😱😱 Pe fund era ceva care m-a făcut să jur că nu voi mai ține niciodată pantofi în casă…
Continuarea în primul comentariu.👇👇
Pe fund era ceva care m-a făcut să jur că nu voi mai ține niciodată pantofi în casă…
Am încremenit: sub cutie se zvârcoleau multe șerpișori mici, unii abia ieșiseră din ouă, alții încă stăteau în coji.
Un fior rece mi-a trecut pe șira spinării, inima mi s-a strâns de frică.
Am aruncat cutia deoparte, mi-am acoperit gura cu mâinile și am chemat din nou specialistul.
De data aceasta au percheziționat întreaga casă: dulapuri, rafturi, sub pat — totul, ca să se asigure că puii de șarpe nu s-au ascuns nicăieri.
După verificări îndelungate, au concluzionat că șarpele adult, cel mai probabil, a intrat în apartament prin ventilație, unde era cald și liniștit pentru a-și depune ouăle.
Dar chiar și după ce specialiștii au plecat, am rămas în apartamentul gol, tremurând și auzind încă un fâșâit slab… de parcă cineva mă privea.
